“Intamplator,oricine poate iubi”
                    -Feodor Dostoievski-nu stiu de ce m-am oprit pe citatul asta..asa,intamplator.

acolo m-am pierdut.. melodia devenita lait-motiv al vietii mele,viata care la randul ei e lipsita de lait-motive.
o persoana ,a carei parere este foarte importanta pentru mine, mi-a spus ca tre’sa lupti. ca viata nu e usoara.
bleach,banalitati..
desi stiu ca e pleonasm,banalitatile astea sunt mai mult decat banale.
asa ca hai sa fim banali. hai sa fim comuni,hai sa ne ingropam in munca,hai sa nu mai cautam raspunsuri la intrebari pe care oricum nu le pune nimeni,si hai sa fim fericiti.
bea inca un pahar de vin,daca acolo crezi ca o sa-ti gasesti fericirea.
hai,indrazneste. aprinde-ti o tigara..putina iarba? s-ar putea sa-ti placa. s-ar putea ca in starea ta de pseudo-euforie sa gasesti leacul pentu cancer.
sau s-ar putea sa fii atat de “high” incat sa dai foc la casa.
aici e smecheria… ai curaj sa risti?
azi am promis ca risc. deci astept …la ce ma provocati?

asculta-ma si taci. nu ma cunosti,dar hai sa mergem undeva unde sa nu ne cunoasca nimeni.
ia-ma de mana si nu ma privi in ochi .
povesteste-mi viata ta si ascult-o pe-a mea. o sa-ti spun adevaruri mincinoase.
o sa fiu cine ar trebui sa fiu,dar cine n-am fost niciodata.
o sa te privesc din profil si-o sa-mi imaginez cum arata sufletul tau.
o sa vorbim despre tarfe si fete virgine,despre alcool,droguri si avorturi,despre viata.
o sa treaca doua ore in 5 minute.
o sa te uiti nu in,ci prin ochii mei. ce poti sa vezi prin ei?
o sa-ti spun ca marea nu e nici verde,nici albastra,nici neagra.
e rosie,si clocoteste. o sa ma vezi un copil si-o sa te vad un pribeag.
si-apoi n-o sa ma mai vezi vreodata.si-o sa te uit,si-o sa ma uiti.
dar o sa ramai o amintire,si-o sa te cunosc,si-o sa ma cunosti.
hai,mai trage-un fum..

probabil ca va intrebati ce m-a lovit? de ce scriu despre dumnezeu? ce parere am? etc,etc.
ei bine,nu. nu despre dumnezeul acela vreau sa va vorbesc…
dar,inainte de toate,haideti sa va spun o poveste.
eroul povestii poate fi oricine..sa spunem ca esti tu. ei bine,daca tu cobori din metrou la statia Armata Poporului si faci dreapta,o sa gasesti,dupa vreo 5 minute de mers,un vagabond care sta la scara unui bloc. doar un vagabond.murdar,de aproximativ 50 de ani,carand dupa el cateva sacose si cateva sticle.
de fapt,probabil ca nici n-o sa-l observi. ai vazut multi de felul lui in viata ta,nu? batranei mizerabili care cersesc si hartuiesc lumea pe strada.
ei bine,de ce va povestesc eu despre vagabondul asta care locuieste langa un bloc?
dar sa incepem cu inceputul…ah, am uitat sa vi-l prezint. din nefericire,nu stiu cum se numeste. nimeni nu stie.
insa locuitorii blocului in fata caruia sta il poreclesc “dumnezeu” . 
asa ca de-acum o sa ne referim la el folosind acest apelativ.
ceea ce e particular la el este faptul ca nu agaseaza lumea pe strada,nici nu creseste. nu vorbeste de unul singur,nu tipa la nimeni..de fapt,foarte putini oameni il aud vorbind.
poate ca va intrebati unde vreau sa ajung cu toata povestea asta..
vreau sa ajung la dumnezeu,evident. dar stati putin..nu v-am spus ce face el.
scrie. pe cat e el de murdar,pe atat de albe sunt colile pe care scrie el intreaga zi. scrie de mana,caligrafic,un scris pe care multi l-ar invidia.
sta pe o banca in fata blocului si scrie intreaga zi.
locuitorii blocului respectiv il respecta,il hranesc,si-l poreclesc “dumnezeu”. cei care au vorbit cu el spun ca nu are nici pe departe un vocabular de vagabond,ci ca foloseste neologisme,fraze complicate ca si topica si ca intotdeauna ii uimeste.
seara,acest dumnezeu al zilelor nostre doarme pe scarile din fata blocului. si dimineata,de indata ce se lumineaza,isi reia activitatea lui de toate zilele,scrisul.
circula,evident,multe supozitii in legatura cu el. unii spun ca e un fost profesor,unii ca e doar un nebun,unii ca e un geniu. altii cred ca scrie un roman care o sa faca senzatie la un anumit moment dat,si ca o sa devina celebru.
insa nimeni nu stie cu exactitate de unde vine si de ce scrie cu atata abnegatie.
insa toti se multumesc sa-l considere un dumnezeu..unul de cartier.

nota: locurile,persoanele si faptele sunt reale. see for yourself..

unul dintre celelalte euri ale mele,unul mai IzbitInZid,zambeste a rade..de fapt,rade in hohote.
ma ironizeaza cu rasul lui de vrajitoare..tot ce-i lipseste e negul de pe nas si matura,dar cred ca pentru ea putem sa rezolvam cu un mop.
totul in viata asta se rezolva. si daca nu,mori. totul e bine. si o sa fii un festin pentru viermi si rame,si,cateodata,cineva o sa iti viziteze mormantul. si-o sa smulga iarba care a crescut peste pamantul sub care iti putrezeste carnea,si-o sa vorbeasca singur,imaginandu-si ca poate il auzi.
dar tu o sa dormi “somnul cel de veci”,cum spune preotul.

si eu dorm. de fapt,nu eu,ci constiinta mea. o tratez cu endorfina,vin,bere si muzica la maxim. si ea doarme..haotic,profund,fara sa fie deranjata de nimicurile cotidiene. de fapt,e un fel de antrenament pentru cand o sa dorm si eu. insa acum ea e singura care are privilegiul asta. eu tac si ma inec in fum,veghind-o.
surprinzator,constiintei mele ii e bine. mie nu s-a deranjat sa-mi spuna,dar mi-au spus-o ceilalti. cei care ne-au vazut dormind impreuna,imbratisate.
ea se distreaza,si eu rad in somn. in hohote. cumva,glandele mele lacrimale isi inceteaza functionarea abuziva,si muschii fetei mi se contracta..rad.
expresia fericirii.spun povesti neintelese,probabil din alta viata,dintr-una in care  stiam semnificatia acestui concept abstract.”fericire”.
rad in hohote,si ei,ca niste hoti,vor sa-mi fure secretul,un secret pe care nici macar eu nu-l detin.
doar constiinta mea are cheia. si refuza sa deschida seiful.
asa ca rade in continuare. se simte bine in universul paralel pe care si l-a creat. se distreaza pe seama gafelor mele si ,uneori,se mai si trezeste.
ca acum.si ma calca in picioare,dansand ceva pe ritmuri tribale.si tace,soptindu-mi la ureche intrebari pe care inca nu mi le-am pus. apoi merge iar la somn,lasandu-ma sa alerg in cautarea raspunsurilor,si razand in continuare,pentru ca stie ca n-o sa le gasesc. si c-o sa ma inec pe uscat.
dar shhh..sa nu mai spuneti nimanui. asta e secretul nostru.
pentru ceilalti,o sa fiu eu,aceeasi copila ce rade in somn. pe care o mangaie ingerii in timp ce doarme,si care le spune povesti pe care ei sa le dea mai departe altor constiinte adormite.
noi ne jucam rolul. eu scriu,voi faceti fiecare ce vreti.
nu va faceti griji..mai devreme sau mai tarziu,ne intalnim la orizontala,pe picior de egalitate.
acum luati o gura de cafea,deschideti fereastra si inspirati. simtiti?
cum adica nu? n-auziti nimic?
ascultati mai bine linistea. are un talent oratoric fantastic..spune povestea noastra. ascultati atent…poate reusim,de data asta,sa nu adormim inainte de finalul basmului.
                                                                                                         -noapte buna

da play si apoi citeste:

de fapt,uitasem de ce am inceput blogul asta. uitasem cu ce scop,si ce motive m-au determinat.dar in seara asta mi-am amintit.
privind lumea prin continutul paharului meu de vin alb,am realizat ca e cu susul in jos,si ca nu prea are sens.
ca,de fapt,m-am pierdut undeva pe drum,din iunie,de cand am inceput blogul ,si ca a fost cam greu sa ma regasesc.
imi vine sa rad cand constat cat de mult efort am depus in incercarile mele de a ma schimba. eforturi inutile,evident.
asa ca azi am renuntat la tot. si se pare ca am inceput bine,de luni,13. [desi e trecut de miezul noptii cand scriu,deci suntem in 14].
ma intreaba mereu lumea de ce nu cred in dragoste,de ce nu cred in relatii,de ce nu cred in ceea ce altii idolatrizeaza. regret,dar eu nu. cineva obisnuia sa spuna ca nu mananca din palma,indiferent de meniu. imi permit sa subscriu la fraza asta.
adevarul e ca eu si relatiile suntem in continuu paralelism. de ce? probabil ca e vina mea,pentru ca sunt al dracu’de pretentioasa in tot. pentru ca ma uit la tine ca la felu’paispe si pentru ca o sa ma consideri o fitoasa pentru ca nu zambesc frumos. pentru sunt o javra,sau oricum altfel. pentru ca rad in gandul meu in timp ce scriu.
pentru ca sunt sincera si recunosc faptul ca daca as gasi baiatul pe care-l vreau,n-as mai perora cu atata abnegatie despre tot ceea ce cred. dar,ca sa fiu si mai sincera,ce caut eu e imposibil de gasit. pentru ca eu,om al contrastelor,nu pot fi decat cu cineva la fel. la fel de dus cu pluta,vreau sa zic. si nu se mai gasesc oameni care sa poata sa afirme privindu-te in ochi ca masina aceea e alba,dar ca e cat se poate de neagra. pentru ca nu exista nici macar omul care sa vada masina,masina aia din “Nopatea de sanziene”.
asa ca nu,eu nu servesc azi,nici maine. niciodata ,de fapt.

imi pare rau ca “X” nu mai trece pe la mine pe blog. imi facea placere sa ma desfiinteze,sau macar sa incerce. sadism,daca vreti. si ce daca? imi place sa ma distruga cineva. imi place sa fiu redusa la nimic. senzatia de dupa e fenomenala.
la un moment dat ramasese fara substanta,si a plecat. poate ca s-a convins ca sunt intr-adevar o copila fara minte si s-a gandit ca n-are rost sa se lupte cu morile de vant. si poate ca si sunt.
am mai spus-o ,oamenii nu se schimba. niciodata si pentru nimeni,desi poate isi mananca zilele incercand.
nu,multumesc,viata mea e prea scurta pentru inutilitatile astea. fac schimb de vicii cu oricine imi ofera la schimb unul mai datator de dependenta. I cling to anything that helps me,asa ca nu. azi nu mai fac nimic. azi o sa fiu cea care trebuie sa fiu,indiferent daca asta o sa ma ridice sau o sa ma arunce in noroi.

asa ca da,o sa sustin in continuare ca femeile sunt niste proaste si ca barbatii sunt redusi mintal. ceea ce,in esenta,e acelasi lucru. pentru ca,inainte de voi,blogul asta e pentru mine. pentru ca prefer sa am 5 vizite pe zi,si nici alea cateodata,dar sa scriu tot ce-mi trece prin minte,decat 1000 si sa scriu pentru trafic.
 voi,astia din lumea mea virtuala,zambiti. unii ma cunoasteti. stiti din ce oras sunt,unde stau,ce studiez,imi stiti numele…ati putea chiar voi sa scrieti un articol demn de sectiunea “about”. si asta ma limiteaza. pentru ca am impresia ca scriu pentru voi,nu pentru mine. ca joc un rol care nu mi se potriveste,desi am invatat ca viata e cel mai bun profesor de actorie.
asa ca acum imi musc buza de jos si tac,desi gandul meu isi continua pledoaria menita nu sa ma apere,ci sa ma condamne.